Oradea va avea pana in anul 2020 un laborator robotizat de analize medicale. E o premiera pentru sistemul public de sanatate din Romania, sustine managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Gheorghe Carp.
El spune ca unitatea medicala pe care o conduce, va depune marti, 30 ianuarie, un proiect transfrontalier, pe axa 4, in acest sens, unde Municipiul Oradea este lider. Valoarea acestuia este de 2 milioane de euro, finantare neambursabila, iar cota de co-finantare a spitalului va fi de 40 de mii de euro, respectiv 2%.
La finalizarea proiectului, Laboratorul robotizat va putea efectua analize deosebit de complexe intr-un timp mult mai scurt si cu o marja de eroare mult mai mica decat pana acum. De asemenea costurile vor fi diminuate substantial. Sistemul va permite un transport pneumatic al probelor prelevate intre sectii si laborator, precum si stocarea informatiilor vizand rezultatele analizelor pacientilor.