Cursanții clasei de actorie ai Școlii de Arte „Francisc Hubic”, sub coordonarea actorului Șerban Borda, vor prezenta sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Româno-Maghiar din Oradea, comedia într-un act „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov.
Acțiunea are loc în casa lui Stepan de pe moșia Chubukova. Ivan Lomov vine la vecina sa, Stepana Chubukova să ceară mâna fiicei sale. Chubukova este fericită că Lomov a venit pentru acest lucru și nu ca să ceară înapoi banii împrumutați. Aceasta își cheamă fiica și-i lasă singuri. Ivan își începe discursul pregătit în prealabil, dar curând începe cearta: fiecare afirmând că moșia Poiana Boilor aparține familiei din care face parte. Stepana intră și îi împacă, apoi iese iar pentru a-l lăsa pe Ivan să ceară mâna fiicei sale. Dar cei doi se ceartă deoarece nu se pun de acord al cărui câine de vânătoare este mai bun, Ugadai sau Okatai. Supărat Ivan pleacă spre casa sa. Între timp, Stepana îi spune fiicei sale care este motivul adevărat al vizitei lui Ivan. Acesta este chemat înapoi, dar începe iar cearta. Lomov cade secerat la pământ dar, de îndată ce se trezește, Stepana binecuvântează rapid căsătoria lor. Prin ce vor trece eroii noștri? Oare vor ajunge să se căsătorească? Sunteți așteptați la spectacol să aflați și să râdeți copios de toate încurcăturile care intervin în acest demers pe tot parcursul piesei.
Spectacolul, organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, aduce pe scenă actori amatori pasionați: Aurora Szatmari, Monica Boroș și Grațian Boroș. Publicul va savura o poveste plină de umor, conflicte absurde și încurcături neașteptate.
Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile: Rezervări aici.