Premierul Ilie Bolojan: „Adevărații dușmani de azi nu mai sunt alții, ci lipsa de responsabilitate, hoția și deciziile greșite”

Premierul Ilie Bolojan a participat duminică, 12 octombrie, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia dedicată Zilei Orașului, un moment încărcat de emoție și semnificație istorică.

În discursul său, premierul a vorbit despre rolul Oradiei în istoria României și despre curajul liderilor ardeleni din 1918, care au avut tăria de a lua decizii cruciale pentru destinul națiunii.

Cu emoție în glas, Ilie Bolojan a evocat și ziua de 12 octombrie 1944, când orașul de pe Crișul Repede a fost eliberat de trupele române, amintind sacrificiul miilor de soldați care au luptat pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial.

„Țara noastră este ceea ce este astăzi pentru că sute de mii de militari români și-au dat viața, de la Caucaz până în munții Tatra. Glorie eroilor neamului nostru!”, a transmis premierul.

Ilie Bolojan a adresat și un apel la responsabilitate pentru prezent, subliniind că provocările de azi nu mai cer sacrificiul vieții, ci integritate și implicare în slujba cetățenilor.

„Adevărații dușmani nu sunt alții, ci lipsa de responsabilitate, hoția și deciziile greșite. Astăzi nu ni se mai cere să ne riscăm viețile, ci doar să ne facem datoria acolo unde suntem, cu respect pentru cetățeni și pentru comunitățile noastre. Numai așa putem construi o Românie mai bună.”

Premierul a adăugat că responsabilitatea celor aflați în funcții publice este esențială pentru viitorul țării:

„Pe mine nu mă îngrijorează ceea ce nu depinde de noi. Mă îngrijorează ceea ce depinde de noi și uneori nu facem. Mă îngrijorează lipsa de responsabilitate, tolerarea incompetenței și, uneori, lipsa de respect față de români. Când vom înțelege că ni se cere doar să ne facem datoria acolo unde suntem, vom reuși să clădim o Românie demnă de sacrificiile celor din trecut.”

În încheiere, Ilie Bolojan a transmis un mesaj ferm despre angajamentul său față de țară:

„Dragii mei, cât voi sta în această funcție – o zi, o lună – trebuie să știți că voi face tot ceea ce este posibil pentru România și pentru orașul nostru. Nu poate fi bine în Oradea, la Constanța sau la Iași, dacă nu este bine în țară, în ansamblu. Ca să ne ridicăm localitățile, trebuie mai întâi să ne ridicăm țara.”

Premierul a subliniat că, la finalul mandatului, își dorește să se poată uita în ochii oamenilor știind că a făcut ceea ce trebuia.

Alte știri