Prima prezentare despre donarea de organe, susținută la Oradea ca parte a campaniei naționale de promovare

Zilele trecute, a avut loc prima prezentare în Oradea despre donarea și transplantul de organe, susținută de studenții de la Societatea Studențească de Chirurgie din România împreună cu Agenția Națională de Transplant (ANT) ca parte a campaniei naționale de promovare.

Prezentarea a avut loc în Amfiteatrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea și s-a bucurat de succes din partea publicului, a anunțat ANT.

Prezentarea a fost susținută de Isabelle Yvette Indig, studentă în anul V la Medicină Generală și președinte SSCR Oradea. În urma prezentării au vorbit conf. univ. dr. Carmen Pantiș, medic primar ATI, coordonator regional la Agenția Națională de Transplant, președintele Colegiului Medicilor Bihor și asist. Petru Cotrău, coordonator de transplant la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, despre importanța donării.

Cei 45 de participanți – studenți ai Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea – au aflat mai multe despre:
✔️ criteriile de donare,
✔️ diferențele dintre moarte cerebrală și comă,
✔️ timpul de păstrare al organelor,
✔️ transplantul pediatric.

„A dărui un organ înseamnă a oferi o nouă viață acolo unde speranța s-a stins. Este cel mai frumos gest de iubire pe care un om îl poate lăsa în urma sa”, a afirmat Isabelle Yvette Indig.

O lecție despre viață, speranță și altruism, desfășurată grație parteneriatului dintre Agenția Națională de Transplant, UMFCD, SSCR și CMR.

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri