VIDEO – Primaria a decis sa micsoreze impozitul pe cladirile nerezidentiale

In prima ședință de Consiliu Local, executivul va propune reducerea cotei de impozitare pentru clădirile nerezidențiale de la 1% la 0,6 %.

Viceprimarul Huszar Istvan a spus: „Ca urmare a consultării cu federațiile patronale, cu agenții economici, dar și cu cetățenii care au participat la dezbaterile publice, executivul Oradiei a reanalizat situația acelei cote mult-discutate de 1% pentru imobilele utilizate în regim mixt.  Astfel, s-a fixat o nouă cotă de 0,6. Este o cotă care are menirea de a atenua noul salt care urmează în 2018, an considerat ora zero, când vom ajunge la un regim final”.

City-managerul Eduard Florea : „Este o propunere prin care atenuăm o sarcină fiscală pentru persoanele fizice cu astfel de clădiri, persoane care se găsesc într-un moment în care nu au alternativă. Noul ghid de evaluare emis de ANEVAR a intrat în aplicare abia cu data de 1 ianuarie 2016, dar datorarea impozitului se face pe baza situației existente la 31 decembrie 2015. Singurul lucru pe care aceste persoane îl pot face este să realizeze raportul de evaluare și să plătească acest impozit. Ne dorim ca până în 2018 să ajungem la o cotă unică pentru clădirile nerezidențiale, clădiri folosite în scop economic”.

 

Distribuie informația
Alte știri