Pentru a preveni situaţiile de blocaj în trafic şi pentru a nu inoportuna circulaţia rutieră şi pietonală în municipiul Oradea, Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei a decis să suspende începând cu data de 15 decembrie 2016 și până în 15 ianuarie 2017, eliberarea avizelor de execuţie pentru lucrări noi, extinderi, reabilitări, acceptând doar documentațiile pentru lucrările în regim de urgenţă (avarie), lucrări pentru care se va asigura semnalizarea corespunzătoare şi refacerea în condiţiile stabilite prin Regulamentul de eliberare a acordului şi a avizului de execuţie a lucrărilor aferente reţelelor tehnico-edilitare realizate pe domeniul public al municipiului Oradea aprobat prin HCL nr. 62/2013. Constructorii trebuie să știe că din data de 15 ianuarie 2017, emiterea Avizului de execuţie a lucrărilor aferente reţelelor tehnico-edilitare se restricţionează în funcţie de condiţiile meteorologice existente, precum şi de natura carosabilului pe care se intervine, respectiv acesta va putea conţine condiţii suplimentare.