Primăria Municipiului Oradea anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea corpurilor C2 (Sală de sport), C4, C5 (Cămine), C6 (Cantină), C7 (Săli de clasă), C13 și C15 (Birouri) la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul”.
Proiectul a fost depus spre finanțare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, apelul de proiecte dedicat dezvoltării infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic (licee tehnologice), inclusiv în sistem dual.
Valoarea totală a proiectului este de 60.088.860,84 lei (TVA inclus), din care 45.881.583,00 lei (TVA inclus) reprezintă finanțare nerambursabilă.
Documentația de finanțare a fost elaborată de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea, iar documentația tehnico–economică a fost coordonată de Direcția Patrimoniu Imobiliar.
În prezent, proiectul tehnic este finalizat, urmând să fie demarată procedura de achiziție pentru lucrările propriu-zise. Se estimează că acestea vor începe în anul 2026, cu o durată de execuție de 24 de luni.
Prin implementarea acestui proiect, Primăria Oradea urmărește dezvoltarea infrastructurii educaționale în domeniul învățământului profesional și tehnic. Spațiile colegiului vor fi transformate în zone moderne și funcționale, cu eliminarea finisajelor parazitare și reabilitarea exterioarelor degradate.
Această investiție va contribui la crearea unui mediu educațional adaptat cerințelor actuale, în sprijinul elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”.