Primăria Oradea lansează programul de modernizare și delegare a gestiunii sistemului de iluminat public

iluminat public, care va asigura creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Prin delegarea gestiunii acestui serviciu, se va implementa un sistem modern și performant de iluminat, menit să optimizeze consumul de energie și să asigure o mai bună monitorizare și întreținere a infrastructurii.

Proiectul prevede următoarele obiective principale:

  • Gestionarea și întreținerea rețelei de iluminat public: care include iluminatul stradal-rutier, pietonal, decorativ-arhitectural, iluminatul în parcări și platforme utilitare, precum și iluminatul festiv de sărbători.
  • Modernizarea infrastructurii: Se vor înlocui sursele de lumină existente cu tehnologii de tip LED, mult mai eficiente energetic, și se va implementa un sistem de telegestiune pentru monitorizarea și controlul funcționării iluminatului public.
  • Extinderea rețelei de iluminat public: În zonele în dezvoltare ale orașului, unde infrastructura este insuficientă, se va extinde rețeaua, fiind necesare aproximativ 200 de corpuri de iluminat noi și stalpi aferenți.
  • Implementarea unui sistem de telegestiune: Acest sistem va permite monitorizarea constantă a rețelei, asigurând funcționarea optimă și identificarea rapidă a problemelor tehnice. Totodată, acesta va contribui la o gestionare eficientă a consumului energetic.
  • Sporirea siguranței publice: Iluminatul eficient contribuie direct la creșterea gradului de siguranță pe timpul nopții, descurajând infracționalitatea și oferind un sentiment de securitate cetățenilor.

În plus, noul sistem va permite integrarea iluminatului cu alte funcții smart-city, precum monitorizarea video pentru siguranța publică, asigurând o infrastructură modernă care să răspundă nevoilor unei comunități în creștere.

Prin această delegare, se va asigura o funcționare continuă și sigură a sistemului de iluminat public, iar investițiile planificate vor permite o reducere semnificativă a costurilor cu energia electrică, contribuind la un oraș mai sustenabil și mai prietenos cu mediul.

Durata contractului de delegare va fi de 10 ani, timp în care operatorul desemnat va efectua toate lucrările de modernizare, întreținere și extindere necesare pentru a asigura un serviciu de iluminat public la cele mai înalte standarde.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri