Primăria Oradea anunță că, începând de joi, 4 septembrie 2025, ora 8:30 până vineri, 5 septembrie 2025, ora 19:00 se va închide circulația pe strada Sulyok Istvan, pe tronsonul cuprins între străzile Tudor Vladimirescu și Simion Bărnuțiu.
Totodată:
- Strada Simion Bărnuțiu, pe tronsonul dintre străzile Decebal și Sulyok Istvan, va deveni drum înfundat;
- Strada Simion Bărnuțiu, pe tronsonul dinspre strada Primăriei, va fi de asemenea drum înfundat.
Astfel, întreaga intersecție Simion Bărnuțiu – Sulyok Istvan va fi închisă circulației rutiere.
Restricțiile sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor de turnare a straturilor de asfalt și pentru realizarea marcajelor rutiere.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație