Au început lucrările de montare a grinzilor de la pasajul rutier suprateran peste centura Oradea, la capătul variantei de ocolire a comunei Sânmartin, e mesajul transmis pe pagina sa de socializare, Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Pasajul are 3 deschideri și se montează câte 4 grinzi pe fiecare dintre ele. În săptămânile următoare se va lucra la realizarea armăturilor ce vor rigidiza grinzile.
„Finalizarea acestui pasaj este condiționată de relocarea a 6 stâlpi de înaltă tensiune care sunt situați în zonă. Relocarea acestora se va face până la sfârșitul lunii ianuarie.
Lucrările la celălalt pasaj, care trece peste drumul de acces în 1 Mai, sunt într-o stare avansată. Toate cele 44 de grinzi de la cele 11 deschideri sunt montate și se lucrează la realizarea armăturilor. Până la sfârșitul anului constructorii își propun să toarne și placa de suprabetonare.
Până la sfârșitul acestui an lucrările vor ajunge la un stadiu de peste 75%.
În primăvara anului viitor vor mai rămâne de realizat hidroizolațiile și turnarea ultimului strat de asfalt pe toată lungimea variantei ocolitoare a comunei Sânmartin. Ne propunem ca până la începutul lunii mai să finalizăm lucrările”scrie pe facebook, Ilie Bolojan.