În faţa unui adversar care s-a prezentat în teren mult mai motivat şi determinat, jucătorii de la FC Bihor nu au avut prea multe şanse în disputa de sâmbătă, de la Stadionul Iuliu Bodola, din etapa a 5-a a play-out-ului Ligii a II-a, când a primit replica deţinătoarei Cupei României, Corvinul Hunedoara.
Echipa hunedoreană s-a impus cu 4-2, după ce la un moment dat a condus şi cu 4-0, însă marile erori în defensivă ale echipei noastre s-au produs în prima repriză, atunci când hunedorenii au înscris de trei ori.
Golurile roş-albaştrilor le-a reuşit în acest meci Luca Tincău, jucător care a intrat pe teren în minutul 62, dar care a reuştit să înscrie de două ori, în minutele 79 şi 90+1.
De partea cealaltă, de la Corvinul, Antonio Manolache şi Ion Cărăruş, fotbalişti care au în scris şi în meciul din sezonul regular de la Oradea, au marcat primele două goluri din disputa din acest weekend, completaţi fiind de o dublă a căpitanului de echipă Alexandru Neacşa.
De nerecunoscut în prima repriză
Fiind zi de doliu naţional, partida de la stadionul orădean a început cu un moment de reculegere în memoria Sanctității Sale Papa Francisc. Apoi, jocul, la care au asistat circa 1200 de spectatori, a debutat într-un ritm alert, cu hunedorenii având prima ocazie, în minutul 4, când Alexandru Neacşa a fost angajat pe flancul stâng, a intrat în careu şi a şutat peste transversală.
În replică, peste doar două minute, FC Bihor a avut o bună oportunitate de a pune în pericol poarta adversă. Andreas Chiriţoiu a primit o pasă lungă, a scăpat singur la 16 metri de poartă, dar a încetinit cursa şi a fost ajuns din spate de Antonio Manolache, care a reuşit să respingă în corner. Lovitura de colţ ce a urmat s-a „soldat” cu o bună ocazie pentru orădeni, Francois Yabre reluând cu capul din interiorul careului, puţin pe lângă bară.
Cei de la Corvinul au reuşit să deschidă scorul însă în minutul 9, când, în urma unei lovituri de colţ de pe stânga, Antonio Manolache a reluat cu capul din şapte metri, în stânga portarului Ionuţ Rus, care a fost învins pentru prima dată în acest meci.
Replica roş-albaştrilor a venit în minutul 13, când Angelo Cocian a şutat cu stângul de la 22 de metri, dar pe lângă poartă.
În minutul 20, din păcate, defensiva formaţiei bihorene a fost surpinsă din nou, tot de o fază fixă şi tot de o lovitură de colţ executată de pe stânga. Neacşa a centrat, Manolache, nemarcat din careu, de la bara a doua, a recentrat cu capul, iar Ion Cărăruş, nestingherit şi el, a înscris cu capul din şapte metri.
După primirea acestui gol, Erik Lincar a efectuat o schimbare, l-a înlocuit pe Francois Yabre cu Andrei Gal.
Deşi roş-albaştrii au încercat să se apropie mai mult de poarta adversă, nu au reuşit să pună în pericol buturile hunedorenilor, iar în minutul 38 au fost surprinşi pe contraatac. Antonio Bradu a pătruns în careu şi din apropierea linei de fund a trimis periculos în faţa porţii, de unde, căpitanul Alexandru Neacşa a îndeplinit o simplă formalitate, înscriind din patru metri.
Până la pauză nu s-a mai întâmplat ceva notabil, astfel că la jumătatea confruntării cei de la Corvinul aveau 3-0 pe tabelă.
Mai buni în repiza a doua
În pauză clubul orădean a prezentat publicului echipa de U14, pregătită de Nick Tranculov, care a avut o evoluţie bună la recentul turneu internaţional din Grecia, de la Atena, Elite Neon Cup, unde a ajuns să dispute finala Silver Cup.
Repriza secundă a început cu o ocazie foarte mare pentru orădeni. Andreas Chiriţoiu a centrat bine de pe dreapta, iar Răzvan Gunie, cel care a purtat banderola de căpitan în acest meci, a reluat din voleu, cu latul, din faţa careului mic, dar peste transversală.
Jocul a fost mult mai echilibrat în repriza a doua, iar următaorea ocazie le-a aparţinut oaspeţilor, în minutul 57, când Nicolae Pîrvulescu a centrat de pe stânga, iar Lucas Câmpan a reluat din colţul careului mic, pe lângă bară.
În minutul 75 bihorenii au primit şi golul al patrulea, la o fază care nu anunţa foarte multe. Alexandru Neacşa a primit o minge la mijlocul terenului, a avansat şi a şutat de la aproximativ 30 de metri, iar portarul Ionuţ Rus a fost învins din nou, scorul devenind 0-4.
După ce antrenorul Erik Lincar i-a introdus în teren pe Luca Tincău şi Gelu Gitye, atacul Bihorului s-a mai înviorat, iar primul chiar a reuşit să înscrie de două ori.
În minutul 79, Ricardo Farcaș a recuperat o minge în atac, iar după un un-doi cu Desley Ubbink, i-a trimis în dreapta lui Luca Tincău, care a şutat cu piciorul drept din interiorul careului, uşor lateral dreapta, iar portarul Corvinului, George Ungureanu a fost învins.
Scorul final, 2-4, a fost stabilit de acelaşi Luca Tincău, chair când meciul a intrat în primul minut al prelungirilor. Atunci, Luca Tincău a recuperat o minge pe partea stângă, a pătruns în careu și a înscris cu un șut frumos, pe jos, la colțul lung.
În minutele suplimentare nu s-a mai întâmplat nimic, iar jocul s-a încheiat apoi cu scorul de 2-4, FC Bihor suferind prima înfrângere din play-out.
Declaraţia antrenorului:
„La conferinţa de presă dinaintea acestui meci am spus că principalul inamic doar noi putem fi în acest joc şi asta s-a văzut din punct de vedere calitativ. Am avut mari probleme, multe pase greşite, preluări şi în momentul când faci toate aceste greşeli, chiar că nu mai contează nici sistemul, pentru că fotbalul pleacă de la un principiu destul de simplu, preluare şi pasă. E important să dai pasa la ai tăi şi să nu o dai la adversari sau s-o dai afară. Am spus atunci că nu am înţeles de ce am început aşa de modest primele trei meciuri, astăzi, la fel, cu probleme pe zona centrală, deşi i-am avertizat de acest lucru, iar la primele două goluri nu am avut responsabilitatea marcajului. Mi-aş dori ca jucătorii mei să nu se considere în vacanţă, pentru că mai sunt două etape. Şi azi am încercat să dau şanse şi altor jucători şi la fel voi face şi în etapele următoare. Îmi cer scuze publicului orădean ca astăzi nu ne-am ridicat la nivelul pe care eu mi l-aş fi dorit, dar cu siguranţă din vară încolo va trebui să facem mult mai mult pentru a avea o echipă care să fie undeva în prima jumătate a clasamentului”, a declarat, la conferinţa de presă, după joc, antrenorul principal al FC Bihor, Erik Lincar.
FC Bihor Oradea – Corvinul Hunedoara 2-4 (0-3)
Au marcat: Luca Tincău (min. 79 şi 90+1) / Antonio Manolache (min. 9), Ion Cărăruș (min. 20) şi Alexandru Neacșa (min. 39 şi 75)
FC Bihor: I. Rus – S. Cucu (min. 77 L. Maxim), F. Yabre (min. 20 A. Gal), Al. Băican, D. Panait – R. Farcaș, D. Ubbink – R. Gunie – cpt, A. Moga (min. 62 G. Gitye), A. Cocian (min. 62 L. Tincău) – A. Chirițoiu (min. 77 R. Curescu). Antrenor: Erik Lincar. Rezerve neutilizate: I. Anca Trip – I. Hora, A. Nica şi I. Ban
Corvinul: B. Ungureanu – P. Albino, V. Lică (min. 74 D. Pop, min. 80 D. Zanc), A. Manolache, M. Velisar – M. Lahaire (min. 62 Al. Gîrbiță), I. Cărăruș, A. Bradu – N. Pîrvulescu, Al. Grigore (min. 46 L. Câmpan), Al. Neacșa (min. 80 C. Laughrey). Antrenor: Florin Maxim. Rezerve neutilizate: Cr. Blaga – Al. Predică, A. Herghelegiu şi A. Maria.
Au arbitrat: Andreea Ene (Giurgiu) – Viorel Dobre și Daniel Călin (ambii din București). Arbitru de rezervă: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca). Delegat joc: Romeo Malac (Timișoara). Observator arbitri: Ștefan Szilaghi (Satu Mare)
În celelate două partide ale etapei a 5-a din Grupa A a play-out-ului Ligii a II-a, CSC Dumbrăviţa şi CSM Focşani au remizat cu scor alb, 0-0, iar Metalul Buzău a învins pe teren propriu formaţia FC U 1948 Craiova, cu 2-1. Unirea Ungheni a stat.
În clasament, FC Bihor rămâne pe locul 5, cu 26 de puncte, cu şapte mai mult decât CSM Focşani, de pe locul 6, şi cu zece peste CSC Dumbrăviţa, ocupanta locului 7.
În etapa viitoare, FC Bihor Oradea va juca în deplasare, cu FC U 1948 Craiova, într-un meci ce va avea loc vineri, 2 mai, de la ora 12:00, la Drobeta Turnu Severin.