La nivelul judeţului Bihor, procesul de votare a început fără producerea unor incidente deosebite. Până la acest moment nu au fost sesizate incidente electorale sau de natură a afecta desfășurarea votului.
7 persoane private de libertate, care în prezent sunt încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu drept de vot, și-au exprimat opțiunea de a-și exercita acest drept prin intermediul urnei mobile.
În județul Bihor, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 1.770 de angajați pentru îndeplinirea misiunilor specifice procesului electoral: 1.204 de poliţişti, jandarmi, pompieri militari, polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor alte structuri ale M.A.I. asigură paza şi protecţia celor 655 de secții de votare ce s-au constituit pe raza judeţului Bihor, iar alți 570 vor asigura ordinea publică sau vor verifica și soluționa sesizările privind posibile incidente electorale.
594 de angajați M.A.I. au asigurat paza secțiilor de votare de ieri de la ora 18.00 până în această dimineață când le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare cu sigiliile intacte.
Având în vedere amploarea activităților care sunt în sarcina MAI în contextul procesului electoral, dar și necesitatea îndeplinirii celorlalte misiuni ale MAI, inclusiv cele de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, conducerea ministerului a dispus suplimentarea dispozitivelor curente de ordine și siguranță publică cu angajați de la alte structuri.
În plus, pentru a veni în sprijinul unităților teritoriale ale MAI, au fost desemnați ofițeri din cadrul Aparatului Central al MAI, precum și din cadrul Inspectoratelor Generale care să participe la executarea unor activități operative legate de procesul electoral.