Ministerul Educaţiei a lansat, în consultare publică, procedura pentru completarea declaraţiilor de interese de către personalul didactic de predare.
„Punem în aplicare prevederile noii Legi a învăţământului preuniversitar, act normativ care statuează explicit faptul că profesorii nu pot să desfăşoare activităţi de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasa/clasele la care sunt încadraţi în anul şcolar în curs, având obligaţia de diligenţă să depună eforturi pentru atingerea competenţelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă şi prin programele de învăţare remedială”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.
(1)Declarația de interese se face în scris, pe propria răspundere și cuprinde norma didactică, activitățile de predare, activitățile de pregătire cu elevii – meditații și activitățile
didactice desfășurate în cadrul unor proiecte, îndeplinite de cel care o completează, conform modelului standard prevăzut în Anexa nr. 2 la procedură .
(2) Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, personalului didactic de predare îi revine obligația să completeze declarația de interese.
(3) Personalul didactic de predare angajat ulterior datei de 31decembrie completează și depune declarația de interese în termen de 5 zile de la angajare.
(4) Pentru declararea intereselor, datele se completează cu informaţiile valabile la data completării declaraţiei.
(5) Formularele privind declarația de interese sunt puse la dispoziția personalului didactic de predare, în format electronic, pe pagina de internet a DJIP/DMBIP și a unității de
învățământ preuniversitar sau, la cerere, în format letric, de către responsabilul pentru declarațiile de interese.