Program de burse pentru studenții de la Științe Economice, Drept și Administrație Publică. Comunicat

Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Drept, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România (APPAR), lansează proiectul SPELSE – Parteneriate sustenabile pentru angajabilitatea îmbunătățită a studenților la Științe Economice, Drept și Administrație Publică.

Proiectul SPELSE se derulează în perioada ianuarie 2025 – decembrie 2026 și își propune să implice 251 de studenți în programe de învățare la locul de muncă, prin stagii de practică derulate  în cadrul parteneriatelor nou înființate sau îmbunătățite pe care Universitatea din Oradea le are sau le va dezvolta cu potențialii angajatori.

Concret,  proiectul își propune să faciliteze inserția pe piața muncii a unui număr de 251 de studenți, prin dezvoltarea competențelor lor antreprenoriale, a abilităților socio-emoționale și prin realizarea unei analize, în vederea anticipării nevoilor orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale.

Prin participarea în proiectul SPELSE, studenții vor beneficia de: burse în cuantum de 500 de lei/student, stagii de practică în domenii relevante și specifice pentru programul de studii urmat, asigurând o tranziție mai ușoară de la educație la carieră, workshop-uri specializate, axate pe comunicare asertivă, motivație și productivitate personală, gestionarea stresului și a conflictelor, cursuri de formare antreprenorială, menite să le dezvolte competențele pentru un viitor în lumea afacerilor, concursuri de planuri de afaceri, cu premii atractive și oportunități de mentorat, adaptarea ofertei educaționale la tendințele pieței muncii, incluzând inteligența artificială, digitalizare și competențe verzi.

„Proiectul are un impact major asupra comunității, pregătind viitorii profesioniști pentru provocările economiei digitale și sustenabile. De asemenea, consolidarea colaborării între mediul academic și mediul de afaceri asigură o mai bună corelare între cerințele pieței muncii și competențele absolvenților”, consideră prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa, managerul proiectului SPELSE.

SPELSE va sprijini încheierea, dezvoltarea și consolidarea a cel puțin 48 de parteneriate între Universitatea din Oradea și angajatori din diverse domenii, creând astfel un cadru propice pentru inserția socio-profesională de succes a absolvenților în științe economice, drept și administrație publică.

„Prin acest proiect, ne propunem să oferim studenților instrumentele necesare pentru a-și construi o carieră de succes. Stagiile de practică de specialitate, dezvoltarea competențelor antreprenoriale și a abilităților transversale, precum și colaborările strategice cu angajatorii sunt piloni esențiali pentru dezvoltarea profesională și personală a viitorilor absolvenți”, a mai declarat decanul Facultății de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa.

Valoarea totală a proiectului SPELSE este 4.926.804,98 RON, din care cofinanțare din partea Uniunii Europene: 4.187.784,23 lei și cofinanțare buget național: 688.995,8 lei.

Conferința de deschidere a proiectului va avea loc pe 6 martie 2025, ora 12:00, în Aula Magna a Universității din Oradea.

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri