Astăzi, 7 aprilie 2025, a fost lansat oficial proiectul strategic TERES – Răspuns rapid și eficient în situații de urgență în zona transfrontalieră, finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria. Evenimentul a avut loc la Băile Felix și a fost organizat de ISU „Crișana” Bihor, partener în proiect, alături de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (Partener Lider).

Au participat reprezentanți ai ministerelor, autorităților locale și regionale din România și Ungaria, parteneri de proiect, precum și mass-media. Obiectivul general este consolidarea capacității de intervenție în caz de dezastre naturale și adaptarea la schimbările climatice, prin dotări, instruire și cooperare transfrontalieră.
Proiectul, cu un buget de peste 10,9 milioane euro, din care peste 7 milioane euro finanțare europeană, se va desfășura în perioada decembrie 2024 – decembrie 2027. Printre rezultate se numără: construirea unui Centru de pregătire în Bihor; modernizarea sediului ISU Satu Mare; construirea centrelor de antrenament pentru intervenții la inundații și furtuni în Ungaria; antrenamente comune și dotări cu autospeciale și echipamente.

Oficialii prezenți au subliniat importanța consolidării parteneriatului româno-maghiar în domeniul protecției civile și investiția în pregătirea personalului și în infrastructură. Proiectul reflectă angajamentul ambelor țări de a răspunde eficient provocărilor climatice și riscurilor de dezastre în zona de graniță.