Instalațiile ce administrează oxigenul la paturile pacienților din cadrul secțiilor ATI, cât și celor aflați pe secțiile comune al spitalelor, (dar care au nevoie la rândul lor de oxigen), se află sub o teribilă presiune tehnică și logistică. Nevoile de susținere a respirației pacienților, depășesc pragurile normale a debitului proiectat, și astfel, cu mai mulți pacienți ce trebuie asistați și susținuți, trebuie mereu făcute combinații care mai de care, mai provocatoare, mai delicate.
Cum numărul bolnavilor este în creștere, crește accelerat și nevoia suportului respirator pentru mulți dintre aceștia, însă există o limită a paturilor cu asemenea dotări.
Încet, încet, ”ne atingem” și introducem noi unități medicale în frontul covid, iar alarma și presiunea pe cei implicați nu doar la nivelele înalte de decizie (pentru unii), ci și la nivelele de execuție (pentru alții), a ajuns la limita suportabilului.
În asemenea condiții, managementul clasic practicat de unii dintre șefi, începe a-și arăta limitele, și dacă va continua în acest stil, unii dintre ei, și unii dintre colaboratorii lor, vor ”părăsi corabia”.
Recomandări: dacă tot este greu, faceți măcar efortul de a vorbi respectuos unii cu alții, iar dacă ați greșit, cereți-vă imediat iertare. Nu ezitați a spune lucrurilor pe nume, apelați la experți, și nu uitați nici o clipă ceea ce este esențial – viața și șansele la viață a celor aflați în suferință. Dacă asta nu faceți acum, indiferent de ceea ce ați realizat sau veți realiza…de fapt, nu ați făcut nimic…
Proiecte, betoane și asfalt – versus – copii, părinți, bunici…
Totul pentru o gură de aer și…un vot…
Merită?
Dacian Palladi
