Proiectul ,,Puterea Apei – Apa pură, viață sănătoasă!”, demarat la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”

Vacanța în aer liber ,,PUTEREA APEI – APA PURĂ, VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ este un proiect propus de Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ Oradea, prin Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca ,,Gheorghe Șincai’’, cu sprijinul Fundației Comunitare Oradea, un program finanțat de Lidl, în parteneriat cu Federația Fundațiilor Comunitare din România.

Am demarat activitatea luni, 26 octombrie 2020, de la ora 10:00 până la ora 12:00, în Ludotecă, în prezența copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani.  După parcurgerea momentului organizatoric în care fiecare participant și-a făcut o mică prezentare, a urmat etapa de  comunicare a scopului și obiectivelor proiectului. Prin vizionarea materialului informativ realizat de partenerii noștri de la Compania de Apă Oradea, am reușit să dezbatem o problemă privind importanța apei pentru viețuitoare și cum economisim apa, urmat apoi de un itinerar informativ în secțiile bibliotecii, cu prezentarea cărților afectate de factorii de degradare fizică ai umidității.

Într-o notă de veselie am încheiat activitatea cu recapitularea informațiilor deja însușite!

Alte știri