În Țara celor trei Crișuri, lucrurile au început să se schimbe. În Oradea, malurile betonate, inaccesibile și dezolante ale râului Crișul Repede care, în urmă cu 40 de ani, reflectau mărețe realizări, azi au prins viață oferind astfel nu doar protecție împotriva inundațiilor, ci și zone de relaxare și de dezvoltare economică pentru întreaga comunitate.
Acesta este mesajul transmis pe Facebook de Apele Române ca descrere a unor imagini cu faleza Crișului Repede din Oradea.
Potrivit Apelor Romțne, lucrările de consolidare și de igienizare au conferit, în primul rând, punerea în siguranță a populației și a obiectivelor socio-economice amplasate în apropierea râului, iar prin soluțiile tehnice implementate lucrările au contribuit și la dezvoltarea socio-economică a comunității.
Pe timpul verii, malurile râului Crișul Repede oferă zone de relaxare pentru populație, fiind animate de diferite evenimente culturale și sportive.
Cele peste 2.000 de jardiniere amplasate fie direct pe promenadă, fie pe coronamentul pietonal al digului, au mobilizat tinerii din comunitate pentru acțiuni de mediu, precum plantarea și întreținerea florilor.Nu în ultimul rând, un mal igienizat și consolidat cu o încadrare urbanistică corespunzătoare a oferit oportunitatea dezvoltării unor restaurante, cafenele și chiar a unui hotel și aquapark care, an de an, atrag tot mai mulți vizitatori fiind astfel un plus pentru comunitate.