Sute de persoane s-au adunat luni seara, în Piața Unirii din Oradea pentru a protesta împotriva purtării măștii de protecție și a celorlalte măsuri luate de autorități pentru combaterea pandemiei de Covid-19.
Au scandat ”Libertate”, ”Jos Arafat”, ”Jos masca”, „Vă bateți joc de noi, ne țineți captivi acasă”. Printre cei mai vocali a fost luptătorul Alexandru Lungu.
Apoi grupul a ponit în marș prin centrul orașului, în zgomotul claxoanelor de la mașinile oprite în trafic în zona Podului Ferdinand și a străzii Tudor Vladimirescu. Ajunși în intersecția din piața Decebal au blocat-o minute bune.
Astfel de proteste se mai desfășoară în București, Timișoara, Brașov, Constanța, Alba Iulia, Sibiu și Cluj-Napoca.