Locuitorii din Sântandrei sunt chemați, marți, 6 august, în fața Primăriei și a Căminului Cultural, la un protest „faţă de poluarea intensă la care sunt supuşi cei peste 6.000 locuitori ai comunei dar și împotriva gradului insuportabil de poluare cu tone de praf, cauzat de incapacitatea autorităților locale de a asfalta sutele de străzi noi din comună”. Anunţul a fost făcut de Asociaţia Sântandrei Metropolitan Area, organizatorul protestului. Notificarea a fost trimisă conform legii la Primărie, Poliția Locală și Jandarmerie. Protestul avea loc in intervalul orar 20-22.
Organizatorii vor iniția și o petiție, pe care să o semneze cât mai mulți cetățeni prezenți la protest. Evenimentul a fost anunțat pe o rețea de socializare pe pagina grupului și a întrunit până la data emiterii acestui comunicat cateva sute de adeziuni. În final, inițiatorii vor îndemna participanții să semneze o petiție către Primărie, APM, Garda de Mediu și Prefectură, care să ia măsurile necesare îmbunătățirii calității vieții din localitate.