Sute de medici şi angajaţi din sistemul sanitar protestează în Spania faţă de lipsa de strategie a autorităţilor în condiţiile actualei pandemii.
Medicii critică lipsa personalului din spitale şi denunţă extenuarea la care sunt supuşi de mai bine de 7 luni. Cel mai sonor protest a fost la Barcelona, unde medicii rezidenţi şi-au dat hainele jos ca să arate că au ajuns la capătul răbdării.
Sute de rezidenţi condamnă lipsa de empatie a guvernului catalan care nu le măreşte salariile de mulţi ani şi îi exploatează de mai bine de jumătate de an în ture fără sfârşit.
Rezidenţii catalani sunt în grevă de mai multe zile, la fel ca şi medicii de la 112 Madrid, care vor fi însoţiţi la proteste şi de colegii lor din toată regiunea, scrie Mediafax.
Peste 50.000 de medici s-au infectat în primele luni ale pandemiei, în Spania, când au crezut că lupta cu Covid-19 era misiunea generaţiei lor.
Mulţi angajaţi din sistemul sanitar spaniol suportă acum efectele psihologice, pe care le resimte întreaga societate spaniolă, la fel cum s-a întâmplat acum un secol.
