Psiholoaga care „se luptă” cu monștrii. Prin joacă, o tânăra din Oradea îi ajută pe copiii să învingă fricile ancestrale. VIDEO

Cu toții avem frici și fobii, chiar dacă suntem adulți, iar copiii au și mai multe: frica de persoane necunoscute, teama de a fi părăsiți de mama, întunericul, bau-bau sau monștrii imaginari sunt doar câteva dintre fricile des întâlnite la cei mici. Ca părinți avem datoria de a le fi alături, de a-i ajuta să treacă peste ele și de a apela la un specialist atunci când nu reușim singuri.

„Ce este recomandat să facă și părinții acasă este să se joace cu fricile”, spune Hermina Popa, unul dintre cei mai tineri și carismatici psihologi din Oradea, care îi învață pe părinți cum să învingă aceste vulnerabilități.

„Frica de vulpe poate fi depășită cu ajutorul unei măști haioase ce va fi purtată pe rând, de părinte și apoi de copilul speriat de animalul sălbatic”, exemplifică psihologul care își transformă, uneori, cabinetul din spatele Poliției rutiere într-un „cort” în care joaca devine terapie. In acest spațiu, un copil anxios poate deveni pentru câteva minute un super-erou și va primi încurajări, un altul fuge să prindă o fantomă sau desenează un monstru pentru a se juca ulterior cu el.

Părinții care au întâlnit-o spun că Hermină Popa are “lipici” la micuți, ii ajută să depășească obstacole și să scape de multe dintre temeri. Și o face jucându-se cu copiii și zâmbindu-le mult.

Distribuie informația
Alte știri