Traian Băsescu şi familia sa trebuie să elibereze locuinţa de protocol în termen de 60 de zile, a transmis, luni, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).
Precizările vin după decizia instanţei prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de colaborator al Securităţii, potrivit prevederilor legale.
Potrivit articolului 1 din legea 406/2001 „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnata definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau colaborat al acesteia.(…) În consecinţă, contractul de folosinţă a locuinţei încetează. În aceste condiţii, atât titularul cât şi membrii familiei acestuia au obligaţia de a elibera în termen de 60 de zile de la încetare”, a transmis RAAPPS.
