În perioada 1– 3 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 19 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 14 filtre, în acțiuni fiind implicați 401 polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 143 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.911 persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.190 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 580 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 320.456 de lei.
Totodată, au fost constatate 32 de infracțiuni, dintre care 21 la regimul circulației rutiere și 11 infracțiuni de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 500 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 318 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, nouă au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 48 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 35 de pietoni, cinci bicicliști, nouă sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto, opt pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, trei opriri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 58 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.
Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 124 de permise de conducere și 31 de certificate de înmatriculare.