Festivalul Primăverii, Sakura muzicală orădeană, se apropie de final. Penultimul concert are loc miercuri, 27 martie, de la ora 19. Nu vor înflori și cădea flori de cireș, ci cântece și arii din opere și piese pentru pian, cunoscute sau total necunoscute, multe dintre ele prime audiții la Oradea. Soliși vor fi soprana Ako Tanaka și pianistul și compozitorul Masato Ohashi.
Programul va cuprinde arii din creația lui Giacomo Puccini, Charles Gounod, Masato Osashi, Hideo Kobayashi (nicio legătură cu sportivul Ryoyu Kobayashi), Sadao Bekku (1922 – 2012), Yoshinao Nakada (1923 – 2000) și Kousaku Yamada (1886 – 1965). Ako Tanaka revine la Oradea,ea participând deja și la ediții anterioare ale Festivalului Primăverii.
Recitalul celor doi artiști japonezi este un bun prilej nu doar să ne amintim bijuterii muzicale ale secolului al XIX din Franța și Italia, ci și de a face cunoștință cu universul sonor al muzicii clasice japoneze din secolul al XX-lea, cu toate influențele și altoiurile stilistice, de la cele germane și americane în muzica lui Yamada (care a scris prima simfonie completă japoneză), la elemente expresioniste și jazz în muzica lui Bekko, muzică electronică la Kobayashi, sau muzică pentru jocuri electronice la Osashi. Fascinant la compozitorii japonezi, ca la întregul popor de fapt, este modul unic în care preiau și înglobează în arta japoneză influențele externe. Concertul se anunță o surpriză care ne va îmbogăți sufletele și universul estetic, în spiritul Wabi Sabi.
Mai găsiți bilete la acest concert la caseria filarmonicii și pe site-ul bilete.ro .
Daniela Stoica