Recomandare de lectură: „Neînfrânţii” de Traian Ursente

Cartea lunii, „Neînfrânţii”, de Traian Ursente, apărută la Editura PRIMUS, cea pe care v-o propunem astăzi, este o foarte interesantă incursiune într-o perioadă istorică mai puțin cunoscută și cu atât mai incitantă și mai atractivă, mai ales prin prisma misterului care planează asupra acestui moment din istorie.

Scrisă cu o mare putere de cunoaștere și de înţelegere a oamenilor care au populat aceste pământuri la început de secol XIX, autorul Traian Ursente dedică suita de povestiri, care se succed cu o mare forța de sugestie, trăitorilor din Maramureș, celor care și-au păstrat viu sentimentul patriotic atunci când s-au întâlnit cu soldații armatei lui Napoleon, armată aflată in campania de cucerire a teritoriilor din Rusia.

Este o carte în care personaje ale locului: Mihai Gorun, Traian Gorun, Valeria Gorun, Silea Petrii, Ileana, badea Vasalie, preotul, și venetici: Patrick Le Brun, Pavel Czeruzynsky apar într-o simbioză nebănuită de CUM ar fi fost posibil să se intâmple.

Volumul „Neînfrânţii” pare să caute răspunsuri într-o istorie mai puţin știută, dar care găsește ecouri într-o lume pe care o bănuim că a fost miraculoasă.

Vorbim despre o carte misterios de necesară, o carte în care nevoia de istorie și de poveste coexistă grație unui narator foarte interesant, Traian Ursente.

Distribuie pentru prietenii tăi:
Alte știri