Reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare pentru anumiți salariați

Începând din 18 august 2021, intră în vigoare o nouă Lege promulgată luna trecută, prin care angajații care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani.

Actul normativ se aplică numai pentru viitor, el nu vizează perioadele lucrate până la 17 august 2021. De prevederile legii se vor bucura cei din unitățile care produc energie electrică și de cei din unitățile care extrag cărbunele folosit de respectivele termocentrale. Pentru aceștia, reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani, iar stagiul complet de cotizare este stabilit la 25 de ani.

Casa Națională de Pensii a subliniat că noua lege nu permite asimilarea în condiții speciale a perioadelor realizate în condițiile deosebite înainte de 18 august 2021, data de intrare în vigoare a acestei legi, și nici nu duce la recalcularea pensiilor aflate deja în plată, informează avocatnet.ro.

Alte știri