Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința din 30 octombrie 2025, modificarea și completarea Regulamentului privind finanțările nerambursabile destinate activităților nonprofit de interes local.
Actualizarea documentului vine în urma experienței acumulate în derularea sesiunilor de finanțare și a recomandărilor formulate de Curtea de Conturi, vizând un cadru mai clar, eficient și echitabil pentru gestionarea fondurilor publice.
Printre principalele noutăți se numără posibilitatea rectificării între linii bugetare în limita a 15%, obligativitatea dovedirii cofinanțării prin extras de cont, precum și includerea entităților din Zona Metropolitană Oradea, cu condiția ca activitățile să se desfășoare pe teritoriul municipiului.
De asemenea, comisia de evaluare va putea ajusta suma solicitată în funcție de relevanța și impactul proiectului, iar beneficiarii vor avea libertatea de a menține bugetul prin aport propriu sau de a-l reduce proporțional.
Modificările au fost discutate în cadrul unei consultări publice cu organizațiile eligibile, iar Primăria Oradea subliniază că scopul revizuirii este creșterea transparenței, eficienței și accesibilității programului de finanțări nerambursabile, consolidând parteneriatul dintre administrație și sectorul nonprofit.
 
            
         
                                     
                 
                