Peste 1.000 de turişti sunt acum în Băile Felix. Mulţi preferă locurile aglomerate, în care se pot distra alături de alţii. În piscinele exterioare, cu apă termală, oamenii s-au înghesuit fără frică, având o singură grijă, să danseze acoperiţi de spumă şi să bea cocktailuri, în cinstea zilei de 8 martie.
În zonă sunt şi piscine exterioare cu apă caldă în care s-a putut păstra distanţa socială.
Pachetul de 8 Martie conţine 2 nopţi de cazare, cu masă, o cină romantică, în seara aceasta, şi un răsfăț la zona de piscină şi aquapark.
Preţul lui a variat între 1.100 şi 1.700 de lei de persoană.
Sursa: stirileprotv.ro