La solicitarea Companiei de Apă Oradea, va fi restricționat traficul auto în intersecția străzilor Evreilor Deportați – Mihai Viteazul, începând cu data de joi, 9 noiembrie, ora 17:00, până luni, 13 noiembrie, ora 7:00. În acest răstimp, pe strada Evreilor Deportați vor fi efectuate lucrări de reparații a rețelelor de canalizare menajeră și pluvială.
Participanților la trafic li se recomandă ca în intervalul de timp restricționat să folosească rute ocolitoare, astfel: traseul străzilor Horea – Alexandru Vlahuță – Viorelelor – Evreilor Deportați – Crinului – Mihail Kogălniceanu – Mihai Viteazul, respectiv traseul străzilor Mihai Viteazul – Garoafei – Titu Maiorescu – Evreilor Deportați.