Întrunită miercuri, 13 martie, comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier în Municipiul Oradea a luat o serie de decizii ce vor afecta circulația în municipiu în perioada imediat următoare.
Astfel, la solicitarea UDMR Bihor, în contextul manifestărilor prilejuite cu ocazia zilei de 15 martie – Ziua maghiarilor de pretutindeni, va fi restricționată circulația pe strada Parcul Libertății, în intervalul orar 18:30 – 20:00. De asemenea, în intervalul orar 20:00 – 20:30 va fi restricționată circulația pe strada Republicii, între intersecția cu strada Muzeului și intersecția cu strada Brașovului și Dunărea (lângă magazinul Crișul), pe două benzi, pe sensul de mers dinspre Gara CFR înspre magazinul Crișul, traseul fiind asigurat de către Poliția Locală și Poliția Rutieră.
Aceste restricții sunt cauzate de retragerea cu torțe organizată în cadrul manifestărilor, pe traseul Parcul Libertății – Iosif Vulcan – pietonalul străzii Republicii – Parcul Petőfi.