Reținut pentru loviri și tulburarea ordinii publice: agresiune într-un centru comercial din Oradea

La data de 8 aprilie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a unui tânăr de 17 ani, din comuna Iana, județul Vaslui, cu domiciliul fără forme legale în comuna Holod, județul Bihor. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în data de 23 martie a.c., în jurul orei 17:30, în timp ce se afla în incinta unui centru comercial din municipiul Oradea, în prezența mai multor persoane, tânărul ar fi agresat un minor de 15 ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor. Acesta l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței, tulburând astfel ordinea publică și provocând indignarea cetățenilor aflați în apropiere.

În urma agresiunii, victima a suferit leziuni care au necesitat 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Facem precizarea că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Alte știri