Soferul unui autoturism de teren din Bihor a gasit un mod abominabil de distractie. Barbatul ar fi rupt gardul Rezervatiei din Betfia si a fugarit cu masina mai multe animale, pana la epuizarea acestora. Trei cai au fost raniti iar unul nu mai are nicio sansa de viata asa ca va fi dus la abator.
“Pentru ca azi noapte, cineva a ales o forma de distractie macabra si sub protectia masinii de teren, si-a demonstrat barbatia iesind la vanatoare de cai pe pasunea din Betfia, una din iepele care duminica bucurau copiii in cadrul centrului nostru, maine va fi abatorizata, cu piciorul rupt in trei locuri. Daca autoritatile nu vor intelege pericolul social al faptei si nu vor identifica corect faptuitorul, probabil urmeaza vanatoarea de oameni. Iti multumim Doina pentru ca ne-ai invatat sa fim oameni si pentru ca ne-ai ajutat copiii sa se dezvolte corect si sa nu ajunga ca si „vanatorul”de care nu te-am putut feri !”, se arată într-un anunţ postat pe reţelele de socializare
Postarea a adunat sute de comentarii ale oamenilor revoltati.