Rezultatele finale la Evaluarea Națională au fost afișate pe evaluare.edu.ro, după soluționarea contestațiilor. Numărul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5, dar și procentul celor care au obținut media generală 10 au crescut, după soluționarea contestațiilor.
Un număr de 15.275 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute de candidații prezenți la probele Evaluării Naționale.
„Conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76.2% (122.252 de candidați), ceea ce înseamnă o creștere a acestui număr față de rezultatele inițiale. A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală de 10: de la 839 la 892 (aproape dublu față de anul trecut: 459)”, anunță oficialii ministerului.
După rezolvarea contestațiilor, numărul mediile de 10 din județul Bihor a crescut la 14. 75,1% dintre elevii bihoreni înscriși la examen au obținut note de trecere.
Rata de participare la evaluarea națională a fost de 93%: 160.468 de candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși). Șapte elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu)”, menționează MEC.
Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).