Meteorologii anunţă că este risc mare de producere de avalanşe în munţii Făgăraş, Şureanu şi Parâng, potrivit unui buletin nivometeorologic transmis sâmbătă seara.
La Bâlea Lac, la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Făgăraş, se înregistrează risc mare de avalanşe, potrivit Agerpres. La Bâlea este și cel mai gros strat de zăpadă din judeţ, de 204 centimetri.
„Serviciul Public Salvamont Sibiu recomandă turiștilor să nu abordeze trasee montane în această perioadă. De asemenea sfătuim practicanții sporturilor de iarnă să își ia măsuri suplimentare de precauție și să fie complet echipați pentru schiul offpiste și anume sondă, lopată, DVA cât și rucsac cu ABS”.
Pentru un plus de siguranță, turiștii pot cere informații suplimentare patrulei Salvamont din zona Bâlea Lac. Toate traseele turistice aflate în zona superioară cabanelor din munții Făgăraș rămân închise.
Risc mare de producere de avalanşă este la peste 1.800 de metri altitudine şi în munţii Parâng-Şureanu, mai menţionează sursa citată.