România găzduieste, în perioada 2 – 12 decembrie, la Bucureşti, cea de-a XXI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori/International Junior Science Olympiad – IJSO.
„Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Universitatea Naţională de Ştiinţe şi Tehnologie POLITEHNICA din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, organizează, în perioada 2 – 12 decembrie, la Bucureşti, a XXI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori (International Junior Science Olympiad / IJSO)”, a anunţat luni Ministerul Educaţiei.
Sunt peste 300 de concurenţi, elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani din 54 de ţări, peste 20 de observatori, 148 de team-leaderi şi 11 membri din board-ul olimpiadei internaţionale, cu atribuţii de coordonare a olimpiadei.
Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori este o competiţie interdisciplinară din domeniul ştiinţelor naturii (fizică, biologie, chimie), care se desfăşoară în luna decembrie a fiecărui an, fiind găzduită prin rotaţie, conform regulamentului, de fiecare ţară membră.
România a participat la toate ediţiile acestei competiţii, în cadrul căreia a obţinut rezultate remarcabile: 98 de medalii (7 medalii de aur, 54 de argint şi 37 de bronz).