Românii vor putea plăti online, prin Ghișeul.ro, și taxele pentru pașaport, permis de conducere, certificat de înmatriculare și autorizația de circulație provizorie

Guvernul a aprobat joi o Ordonanță de Urgență în urma căreia românii își vor putea plăti online prin intermediul platformei Ghișeul.ro, și taxele pentru pașaport, pentru permisele de conducere, pentru certificatele de înmairculare și pentru autorizațiile de circulație provizorie, a anunțat vineri pe pagina sa de Facebook Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).

În scurt timp vom implementa propriu-zis și aceste facilități pe platforma www.Ghiseul.ro, a mai spus acesta.

Prin Ghișeul.ro se pot plăti impozite şi taxe stabilite de instituţiile publice înrolate în sistem precum și amenzi contravenţionale cu deducerile aferente plăţii în 15 zile calendaristice. De la înceuputul lunii aprilie 2020, și plățile pentru CAS, CASS și impozitul pe venit, aferente declarației unice pentru persoane fizice, persoane fizice autorizate și intrepinderi individuale se pot achita online prin această platformă în care sunt înscriși 700.000 de utilizatori.

Distribuie informația
Alte știri