Specialiştii avertizează că unele roșii pot fi toxice. Acolo unde înăuntru sunt firicele alb-verzui, e semn ca seminţele încolţesc şi pot acumula solanină, o substanţă care dăunează organismului. Au constatat asta mai mulţi orădeni, conform stirileprotv.ro. În funcţie de concentraţie şi de cantitate, solanina duce la deshidratare şi chiar la insuficienţă renală.
Fermierii spun că fructele şi legumele aduse din afara ţării sunt de cele mai multe ori tratate cu diverse substanţe şi date cu ceară. Şi asta pentru a le coace forţat, dar şi pentru a rezista la transportul de lungă durată fără să îşi piardă aspectul. În mod natural, o roşie rezista cel mult 10 zile, însă după o serie de tratamente ține şi 6 luni.
Agricultorii ne dau câteva ponturi ca să recunoaştem o roşie sănătoasă. Codiţa nu trebuie să fie uscată. Dacă este lemnoasă, înseamnă că roşia a fost grăbită să se dezvolte. Dacă în pulpa are un cerc alb e semnul că a fost tratată cu diverse substanţe.
Foto: adevarul.ro