„Rromii au talent”, eveniment concurs la Căminul Cultural din Tinca

Cu ocazia Zilei Internaționale a Rromilor, echipa Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca – program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca, organizează evenimentul-concurs  „Rromii au talent”.

Activitatea va avea loc pe 5 aprilie, începând cu ora 11.00, la Căminul Cultural din Tinca, cu implicarea a peste 200 de elevi. Vor fi 45 de momente artistice. Proiectul educativ îşi propune să valorizeze potențialul artistic nu doar al copiilor de la Şcoala Creştină Privată din Cartierul Romilor Tinca, ci şi din localităţile din județ.

„Proiectul prevede un concurs de talente în care copiii vor avea posibilitatea să se exprime şi să se afirme prin cântec, dans, spectacol performance, poezie ori teatru. Dorim ca prin acest eveniment elevii să poată să îşi  prezinte cu mândrie şi aspecte de cultură, şi tradiţii specifice etniei şi comunităţii din care fac parte”, se afirmă într-un comunicat al Şcolii Creştine Private din Cartierul Romilor Tinca, semnat de directoarea Daniela Tutos.

Parteneri ai proiectului sunt 18 instituții și organizații educaționale din Bihor, Arad, Mureș, alături de Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Ca în fiecare an, din 1971 încoace, pe 8 aprilie, se celebrează Ziua Internaţională a Romilor. Scopul acestei zile este de a celebra cultura romilor şi de a sensibiliza populaţiile la problemele cu care se confruntă romii.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...