S-a întâmplat „minunea”: a fost lansat programul de cooperare transfrontalieră RO-HU

Programul Interreg V-A România-Ungaria a fost demarat, oficial, joi, 10 noiembrie, la Hotel Ramada, în prezența a numeroși potențiali beneficiari – în marea lor majoritate reprezentanți ai autorităților publice locale (primării, consilii județene) din cele opt județe de pe granița româno-maghiară, care au așteptat acest eveniment de mai bine de aproape un an. Lansat cu o întârziere de trei ani față de debutul perioadei de programare 2014-2020, aspect subliniat, subtil, și de Agnès Monfret, head of unit la Direcția Generală Politică Regională și Urbană din cadrul Comisiei Europene, Programul RO-HU are un buget total de 231.861.763,00 euro, din care 189.138.672,00 euro reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.
După cum era de așteptat, nu au lipsit amabilitățile diplomatice și mulțumirile pentru desfășurarea evenimentului la Oradea, lucru absolut firesc având în vedere faptul că România îndeplineşte rolul de Autoritate de Management (prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), Autoritatea Naţională fiind stabilită în cadrul Biroului Primului Ministru – Ungaria, iar Secretariatul Comun este organizat la Oradea, în cadrul BRECO.

„Suntem bucuroşi că în programul anterior 2007 – 2013, acest program a finanţat peste 100 de proiecte în judeţul nostru, însumând un total de peste 52 milioane de euro, proiecte ce au contribuit la dezvoltarea administraţiei judeţene”, a declarat prefectul Claudiu Pop. Singurul care a recunoscut întârzierea lansării acestui proiect a fost Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor, care încă din primele zile ale preluării șefiei județului, a început o serie de întâlniri cu actorii principali din aria eligibilă a Programului, în speță cu președinții consiliilor județene din Timiş, Arad şi Satu Mare din România şi Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar şi Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria. „Mă bucur că am ajuns la acest moment, deși o facem cu întârziere. Avem nevoie să continuăm cooperarea pentru că toate părțile au de câștigat”, a spus Pásztor Sándor. Prezent la eveniment din partea Primăriei Municipiului Oradea, viceprimarul Mircea Mălan a subliniat beneficiile vechii perioade de finanțare, 2007-2013, perioadă în care în Oradea au fost realizate un număr de 11 mari proiecte, importante pentru dezvoltarea oraşului. „Am avut parteneri de dincolo de graniţă, cărora le mulţumim şi alături de care sperăm să putem absorbi în continuare o sumă cât mai mare, spre beneficiul comunităţilor pe care le reprezentăm”, a conchis viceprimarul Mălan.

Marius Gabriel Lazurca, ambasadorul României în Ungaria, Mihai Busuioc, secretar general în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și Zsigmond Perényi, secretar de stat în cadrul Biroului Primului Ministru din Ungaria, au făcut schimb de amabilități diplomatice și și-au exprimat speranța unei mai bune colaborări și în timpul ce a mai rămas din exercițiul financiar 2014-2020…  Într-o engleză chinuită și plină de emoții ( a se citi ă-uri – n.n.), Roxana Panaite-Racoviță-Jalova, șef serviciu la Direcția Programe Cooperare Teritorială, Autoritatea Comună de Management România-Ungaria, considerată de politicieni ca principala vinovată a întârzierii acestui program, a închis sesiunea cuvântărilor de formă. Agenda evenimentului a mai cuprins prezentări făcute de specialști din diverse domenii, materiale a căror scop a fost acela de a scoate în evidență necesitatea unei cooperări transfrontaliere de lungă durată între parteneri/beneficiari din Bihor – Hajdú-Bihar, Satu Mare – Szabolcs-Szatmár-Bereg, Arad – Békés și Timiș – Csongrád. Momentul artistic a fost asigurat de Oana Lianu, „prințesa naiului”.

Greșeli fundamentale de comunicare

Deși reprezentanta Comisiei Europene, Agnès Monfret, a subliniat importanța comunicării ca și cheie a succesului transfrontalier, mass media nu a fost invitată, oficial, la eveniment, însă așa cum ne-am obișnuit deja, nici organizatorii nu au ieșit din trendul general de a comunica prin intermediul Facebook, anunțând pe pagina programului, în data de 3 noiembrie, această conferință de lansare. Monfret a felicitat echipa care a creat logo-ul Programului, adică semnul infinitului desenat în culorile roșu, galben, albastru și verde, și a anunțat și existența portalului web http://interreg-rohu.eu. Ceea ce credem că nu a mai apucat să verifice reprezentanta de la Bruxelles, prin reprezentanți vorbitori ai limbii române, sunt greșelile fundamentale de redactare a comunicatelor de presă, dar și a celor de gramatică în limba română, ce se regăsesc în unele din cele 10 știri ce apar pe site-ul programului…

{"total_effects_actions":0,"total_draw_time":338160,"layers_used":2,"effects_tried":0,"total_draw_actions":26,"total_editor_actions":{"border":0,"frame":0,"mask":0,"lensflare":0,"clipart":0,"text":0,"square_fit":0,"shape_mask":0,"callout":0},"effects_applied":0,"uid":"E8659667-3CE3-460F-8AE1-832D7D914567_1478811174784","width":750,"photos_added":0,"total_effects_time":0,"tools_used":{"tilt_shift":0,"resize":0,"adjust":0,"curves":0,"motion":0,"perspective":0,"clone":0,"crop":0,"enhance":0,"selection":0,"free_crop":0,"flip_rotate":0,"shape_crop":0,"stretch":0},"sources":[],"source":"editor","origin":"gallery","height":1334,"subsource":"done_button","total_editor_time":419,"brushes_used":2}

 

Asta ca să nu mai vorbim de lipsa de profesionalism în comunicare a celor care gestionează acest site și care nu numai că nu au postat nicio informație de la conferința de lansare, dar scriu titluri de genul: Întâlniri de tip focus group in Ungaria în perioada 24-24 octombrie 2016

 

24

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Axele și banii

Lăsând la o parte amatorismul celor care se ocupă de imaginea și promovarea RO-HU, trebuie să precizăm potențialilor beneficiari că viitoarele proiecte vor trebui să răspundă, în primul rând, obiectivului strategic al Programului și anume acela de realizare de intervenții integrate cu accent transfrontalier în vederea exploatării potențialurilor comune și abordării provocărilor comune.

Se vor putea depune proiecte a căror buget total stabilit prin program este de 209.165.123 euro, respectiv 177.790.352 euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Sumele alocate pentru cele șase axe sunt următoarele:

  • Axa Prioritară 1: Protejarea în comun și utilizarea eficientă a valorilor comune și resurselor (Cooperare în domeniul valorilor comune și resurselor)
    • Buget total: 48.502.844 Euro
  • Axa Prioritară 2: Îmbunătățirea mobilității transfrontaliere durabile și eliminarea blocajelor (Cooperare în domeniul accesibilității)
    • Buget total: 34.995.589 Euro
  • Axa Prioritară 3: Îmbunătățirea ocupării forței de muncă și promovarea mobilității forței de muncă transfrontaliere (Cooperare în domeniul ocupării forței de muncă)
    • Buget total: 55.070.771 Euro
  • Axa Prioritară 4: Îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a sănătății (Cooperare în domeniul sănătății și prevenției bolilor)
    • Buget total: 57.034.498 Euro
  • Axa Prioritară 5: Îmbunătățirea prevenirii riscurilor și gestionării dezastrelor (Cooperare în domeniul prevenirii riscurilor și gestionării dezastrelor)
    • Buget total: 9.548.042 Euro
  • Axa Prioritară 6: Promovarea cooperării transfrontaliere între instituții și cetățeni (Cooperarea instituțiilor și comunităților)
    • Buget total: 4.013.379 Euro

 Cine sunt beneficiarii eligibili?

  • Autorități/administrații locale și județene și instituțiile lor
  • Ministere naționale și instituțiile lor specializate, birouri regionale ale acestora
  • Administrații ale parcurilor naționale/naturale
  • Instituții pentru protecția mediului
  • Instituții de învățământ superior
  • Organizații neguvernamentale
  • Asociații microregionale
  • Organizații de management al Euroregiunilor
  • Muzee, biblioteci, teatre
  • Biserici
  • Birouri ale patrimoniului cultural
  • Camere de comerț
  • Grupări Europene de Cooperare Teritorială (GECT)
  • Organizații naționale responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii de transport

 

Cu toate că Programul Interreg V-A România-Ungaria a fost aprobat prin Decizia C(2015)9112 a Comisiei Europene în data de 9 decembrie 2015, iar prima reuniune a Comitetului de Monitorizare a fost constituit în data de 26 mai 2016, lansarea apelului restrâns pentru propuneri de proiecte, ce va viza selecția de proiecte strategice pentru axele prioritare 1 (mediu/patrimoniu natural și cultural), 2 (transport durabil), 3 (ocuparea forței de muncă) și 4 (sănătate), dar și lansarea primului apel deschis pentru propuneri de proiecte, dedicat axelor prioritare 1 (mediu/ape), 5 (riscuri și gestionarea dezastrelor) și 6 (dezvoltarea capacității instituționale), ar putea avea loc în luna ianuarie 2017, urmând ca în septembrie 2017 să aibă loc, posibil, lansarea celui de-al doilea apel deschis pentru propuneri de proiecte, pentru axele prioritare 1-4 și 5-6 (dacă va fi cazul).

În perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 42 miliarde de euro, din care programele de cooperare teritorială au la dispoziție 0,45 mld. euro. Conform unui studiu realizat în luna mai de jurnaliștii de la Ziarul Financiar, în doi ani şi jumătate de la debutul exerciţiului financiar 2014 – 2020, România a luat, totuşi, de la UE, 2,1 miliarde de euro, majoritatea fiind însă prefinanţări: 1,3 mld. euro fonduri structurale; 334 mil. euro fonduri de dezvoltare rurală şi 334 mil. euro plăţi directe pentru agricultură.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds