S-a întors la strălucirea de odinioară. Încă o clădire istorică îşi dezvăluie frumusețea în întregime, la Oradea

Foto: facebook/florin birta

Încă o clădire istorică din centrul orașului își recapătă strălucirea de odinioară. Este vorba despre Palatul Casei Centrale de Economii, actualul sediul al Băncii Române pentru Dezvoltare, din Piața Ferdinand.

Palatul a fost construit în anul 1907 şi realizat după proiectul faimosului arhitect orădean Rimanóczy Kálmán junior. În anul 1911, acelaşi antreprenor va adăuga clădirii băncii o sală pentru spectacole de teatru şi un cinematograf, actualul cinematograf Transilvania, la parter, iar la etaj va construi o sală de primire a instituţiei bancare, azi Casa de cultură a municipiului.

Sediul băncii a fost gândit în stil eclectic cu elemente decorative de stil secession, pe frontonul principal al faţadei se mai văd formele unduitoare tipic arhitecturii 1900.

Alte știri