S-au afisat rezultatele concursului pentru directorii de scoli. 2 din 10 candidati au fost respinsi. COMUNICAT ISJ BIHOR

Conform calendarului organizării și desfășurării concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, vineri, 18 noiembrie, s-au afișat rezultatele înainte de contestații. După susținerea probei scrise, procentul candidaților declarați admiși în județul Bihor a fost de 82,33%.

În ceea ce privește probele de evaluare a curriculumului vitae și a celor de interviu, în județul Bihor au fost evaluați 205 candidați. La proba c.v.–ului au fost declarați admiși 188, iar la proba interviului au fost declarați admiși 179. În concluzie, procentul candidaților declarați admiși în județul Bihor, la ultimele două probe (evaluare c.v./proba interviului), este de 87,32 %.

Candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestații în perioada 21-23 noiembrie, urmând ca acestea să fie soluționate în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie 2016.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 decembrie, iar validarea acestora va avea loc în 16 decembrie 2016 de către consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Distribuie informația
Alte știri