“Sania Lui Moș Crăciun”, spectacol plin de culoare și haz

Teatrul Arcadia invită spectatorii mici și mari la cea de a treia premieră a stagiunii: spectacolul Sania lui Moș Crăciun, de Andreea Costea, în regia lui Igor Lungu. Premiera va avea loc sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 11.00 care e însa sold out, iar pentru reprezentația de la ora 13.00 au rămas foarte puține locuri.

Spectacolul Sania lui Moș Crăciun este plin de culoare și haz si isi propune să-i învețe pe copii lecția responsabilității pentru propriile fapte. E în fapt o foarte scurtă incursiune în povești ale copilăriei, ca Ursul Păcălit de Vulpe, Cei trei purceluși și Capra cu trei iezi, pentru a vedea ce înseamnă o faptă bună și cine ar trebui să o facă, pentru a readuce magia Crăciunului pe pământ.

Coloana sonoră a spectacolului este realizată de Ovidiu Iloc, unul dintre cei mai importanți compozitori de muzică de teatru din România, scenografia îi aparține Mădălinei Baciu, artist plastic talentat și ingenios care se află la prima colaborare scenografică cu un teatru profesionist, iar regia îi aparține actorului Igor Lungu.

iframe width=”740″ height=”415″ src=”https://www.youtube.com/embed/Ha8-ZRojc00″ frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture” allowfullscreen>Distribuția spectacolului este formată din: Florin Stan (Moș Crăciun), Florian Silaghi (Moș Nicoale), Armanca Serac (Spiridușul), Zentania Lupșe (Vulpea), Igor Lungu (Lupul). În alte roluri: Alexandru Pop, Rin Tripa, Florian Silaghi. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste mai mari de 5 ani.
Următoarea reprezentație va avea loc la Sala Arcadia, în data de 22 decembrie, de la ora 11.00.

Distribuie informația

Alte știri