Sărbătoarea Mărţişorului, marcată de reprezentanţele ICR din 12 state ale lumii

Foto: news.ro

Ateliere pentru copii, filme documentare, prelegeri susţinute de specialişti etnologi, sociologi, antropologi, „cărţi poştale digitale” semnate de personalităţi ale culturii române, benzi desenate, spectacol video sau prezentarea unei colecţii de mărţişoare realizate din porţelan şi ceramică sunt evenimente care vor marca sărbătoarea Mărţişorului de reprezentanţele Institutului Cultural Român în străinătate.

Reprezentanţele ICR de la Bruxelles, Istanbul, Lisabona, Londra, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia şi Veneţia vor promova în mediul online tradiţia Mărţişorului.

Mărţişorul sugerează renaştere, puritate şi dragoste, iar efortul depus în confecţionarea lui îl înnobilează şi îi conferă sens.

Tradiţia Mărţişorului a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii (UNESCO) în anul 2017, cu titlul „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie“, într-un dosar comun cu Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia de Nord.

Alte știri