Batonul de casă a fost vedeta ultimului eveniment din acest an dedicat studenților străini care învață în Oradea.
Acel dulce artizanal „inventat” de mămici în anii de lipsuri ai comunismului, ciocolata de casă, a fost joi – 11 decembrie 2025, vedeta evenimentului dedicat Crăciunului și studenților Erasmus de la Universitatea din Oradea.
Circa 40 de tineri, din: Italia, Turcia, Spania, Portugalia, Ungaria, Eswatini și Republica Moldova, au învățat, într-un pub orădean, cum să prepare batonul de ciocolată.
„A fost ultimul eveniment Erasmus din acest an calendaristic și ne-am gândit să păstrăm astfel o amintire dulce anului care se încheie, cu acest atelier de preparat ciocolată de casă. Au fost dulciuri pe gustul fiecăruia. Studenții străini, împreună cu voluntarii Erasmus de la Universitatea din Oradea, au preparat baton după gustul fiecăruia, cu mai mult lapte praf, cu mai multă cacao sau fără, cu sau fără zahăr și, desigur, multe, multe, steluțe din marțipan, ca să ne amintim de Crăciun”, relatează Oana Bonchiș, referent de specialitate la Departamentul de Relații Internaționale al Universității din Oradea, organizatoarea evenimentului.
Din programul serii nu a lipsit și o sesiune de „Secret Santa”, la care au participat deopotrivă studenții străini și gazdele lor de la Universitatea din Oradea.
Petrecerea, dedicată studenților Erasmus și Crăciunului, s-a terminat cu dificilul „examen” al probei de karaoke.
