Șase morți, printre care 2 români, în urma unei furtuni care a lovit peninsula Halkidiki

O furtună neobişnuit de puternică a ucis 6 turişti străini în Grecia, în peninsula Halkidiki. Printre cei care au murit se află şi doi cetăţeni români: o femeie şi un băiat de 8 ani. Ei şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unui restaurant s-a prăbuşit din cauza vântului puternic in localitatea Nea Plagia.

De asemenea, doi cetăţeni cehi în vârstă au fost ucişi după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau.
Alte două persoane, de naţionalitate rusă, un bărbat şi un băiat, şi-au pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit. Conform estimărilor unui centru medical din regiune, aproape 70 de persoane au primit îngrijiri pentru rănile suferite, majoritatea fracturi.

Autorităţile din Grecia au decretat stare de urgenţă în zona Halkidiki. Cel puţin 140 de pompieri acţionează în zonă. Meteorologii estimează că va continua să plouă în zonă şi joi dimineaţă.
Foto: mediafax.ro

Distribuie informația
Alte știri