„Școala ca motor al schimbării în comunitate”, proiect Erasmus, câștigat de Liceul „Don Orione” din Oradea

Schimbarea începe cu noi, iar acest comunicat este una dintre dovezile creativității echipei unui proiect Erasmus, câștigat de Liceul „Don Orione” din Oradea, tocmai prin faptul că este spus sub forma unei povești.

„Eram în mijlocul perioadei de pandemiei, când în luna august a anului 2020 am fost anunțați că proiectul nostru Erasmus+, Școala ca motor al schimbării în comunitate (Schools as drivers of change), a fost acceptat. Astfel, nici una nici alta, familia orionină a intrat în forfotă de selectare a celor 10 elevi care vor avea menirea de a fi Agenți ai schimbării în comunitate (Agents of change). Misiunea nu vă va fi ușoară, a spus domnul director Stoica Alexandru, deoarece fiind membri activi ai comunității orădene, deveniți astfel dovada vie a conceptului de open schooling, în care școala noastră crede și se proiectează cu tărie.

Avem o misiune extrem de provocatoare tocmai datorită perioadei de pandemie prin care trecem, și anume de a crește starea de bine în rândul comunității locale. Subsemnata, psiholog școlar Ioana Drugaș, în calitate de coordonator al proiectului, având ca sprijin de mare nădejde echipa de profesori: teacher Camelia Ene, prof. Teodora Moga, ec. Ioana Hoduț și părintele Valeriano Giacomelli, promit să vă ajut, dragi elevi, pentru a aduce și a fi schimbarea pe care o doriți în comunitate. Sunt trei pași pe care trebuie să-i facem împreună, dragi elevi, și anume: (1) să observăm comunitatea orădeană, (2) să identificăm nevoile și interesele comunității (economie, viață socio-culturală, sănătate, politică, mediu, sport etc.).și (3) să acționăm cu scopul de a crește starea de bine a comunității.

Printre toate aceste momente de inițiere și explicare, Sofia Lupșa, unul dintre agenții noștri (elevă în clasa a IX-a la Liceul „Don Orione”) ne-a spus: Cred ca dacă de acum începând, când ne vom plimba pe stradă o vom face cu ochii deschiși, căutând și observând lucruri pe care le putem îmbunătăți. Astfel cred că vom ajunge să fim o comunitate unită, cu un scop comun, și un oraș mai frumos. Și mai ales să nu uităm că fiecare dintre noi poate face o schimbare!

Până în prezent, timp de două luni cei 10 agenți ai schimbării au trecut printr-un proces de autoevaluare, autocunoaștere, cu acțiuni care au vizat schimbări și în interiorul școlii lor. Iar acum, la finalul acestei perioade și în baza observațiilor directe făcute în cartierul lor de domiciliu, a venit timpul să lansăm proiectul în comunitate. Astfel, vă anunțăm că vom ajunge în mijlocul vostru începând cu miercuri, 31 martie 2021, zi în care vom lansa oficial, mult-îndrăgitul nostru proiect Erasmus+, pe pagina de Facebook Agents of change for Oradea, cu evenimente, postări, mesaje, live-uri și înregistrări, de dimineața până seara. Așa începe, de fapt, scrierea următoarelor capitole din povestea noastră.”

Urmăriți-ne în acțiunile noastre, dar mai ales fiți partenerii noștri! Fii și tu un agent al schimbării!

Distribuie informația
Alte știri