Școala de Vară „Art Atelier Oradea” prilejuiește, tuturor iubitorilor muzicii clasice, un eveniment muzical de înaltă ținută artistică.

Luni, 16 august 2021, începând cu ora 19:00, la Sala „Enescu – Bartok” a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un recital vocal–instrumental susținut de flautista Mihaela Anica, pianistul Horia Maxim și tenorul Daniel Magdal. Cei trei soliști de talie internațională vor încânta publicul orădean cu un repertoriu variat, care cuprinde lucrări din creația compozitorilor: L. van Beethoven, G. Enescu, D. Lipatti, J. Massenet, S. Rahmaninov, F. Schubert, R. Schumann, A. Stoia și J. Takács.

Intrarea este liberă!

„Recitalul mentorilor invitați să susțină cursurile de măiestrie, în cadrul școlii de vară «Art Atelier Oradea», este felul nostru de a le mulțumi participanților și publicului orădean pentru atașamentul constant pe care îl dovedesc față de muzica clasică și interpreții acesteia. Ne bucurăm să le reamintim tuturor melomanilor orădeni că au mai rămas doar câteva zile până la deschiderea cursurilor școlii de vară, care, în acest an, are 16 participanți, din țară și de peste hotare”, spune lect. univ. dr. Ariadna Zenaida Mircescu, directoarea Departamentului de Muzică din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea.

Școala de vară „Art Atelier Oradea” se desfășoară între 16 și 21 august 2021, fiind un eveniment organizat de Departamentul de Muzică din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea, în parteneriat cu Asociația Culturală „CULTURE ON”, București și Filarmonica de Stat Oradea.

Distribuie informația
Alte știri