Şcolile şi grădiniţele rămân închise până în ianuarie 2021, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât prelungirea şcolii online până pe 23 decembrie, când se intră în vacanţa de iarnă.
„Se aprobă prelungirea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, pentru perioada 9.12.2020 – 23.12.2020”, a transmis CNSU.
Elevii şi preşcolarii vor învăţa în continuare de acasă în acest timp.