Se reabilitează fațadele și acoperișul Palatului Poștei din Oradea pentru a scăpa de suprataxare

Pentru a evita plata supraimpozitării impuse de Primăria Oradea, Compania Națională Poșta Română a decis reabilitarea Palatului Poștei din Oradea.

Edificiul, inclus în categoria monumentelor istorice, are aproape 100 de ani și o suprafață utilă de 10.000 mp, însă în prezent este utilizat în proporție de doar 20%. Directorul general al CNPR, Valentin Ștefan, a declarat că în ultimii 10 ani compania a plătit Primăriei Oradea o sumă mai mare decât costul reabilitării.

„Nu vă ascund că un factor determinant a fost lipsa de bunăvoință din partea autorităților locale, care ne suprataxau în fiecare an, și erau sume foarte mari. Erau bani pierduți de Companie…Dar avem tot sprijinul Primăriei Oradea, ne-au ajutat excepțional, am primit avizele, autorizațiile într-o perioadă foarte scurtă de timp, ceea ce n-a fost cazul altor orașe, unde am așteptat cu anii”, a spus Valentin Ștefan.

Licitația pentru reabilitarea Palatului Poștei din strada Roman Ciorogariu a fost câștigată de asocierea firmelor Abed Nego și Conpila, la finalul anului 2024, pentru suma de 8,3 milioane lei plus TVA. Lucrările vor include renovarea fațadelor exterioare și interioare, precum și a acoperișului, termenul de finalizare fiind de 12 luni.

După reabilitare, Poșta Română intenționează să închirieze spațiul unor companii private, în timp ce activitatea operațională va fi relocată în zona Aeroportului Oradea. Deși au fost primite două oferte de la lanțuri hoteliere, acestea au fost respinse pentru moment. CNPR analizează alte opțiuni de închiriere, având în vedere potențialul imobilului datorită poziției sale centrale.

Alte știri